The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

marți, 31 ianuarie 2012

Are you? Are you?

31 ianuarie

Îi place engleza. Ne întreabă tot felul de cuvinte. Le amestecă, le suceşte, le pronunţă stâlcit, furculision, mă strigă prin casă mustăcind: madăr! madăr!





Ea are un beibiboi Andrei, adică mai bratăr!
Ştie destule cuvinte, de pe fişe, de pe la BabyEinstein la care se uită din nou, de pe la desene animate.

 

Afară e tot ger, cartofii ne-au încolţit în cămară, uşa de la balcon s-a blocat de la gheaţă, suntem prizonieri, şi pe la prânz am fost ca plantele într-o seră, cu soarele încălzind prin ferestre, mai gata, gata să ne dea frunzuliţe.


Azi a învăţat cuvinte opuse, open, closed, happy, sad...şi şi-a întrebat fratele pe la prânz, 

Andrei, HEPPI? HEPPI?, 
iar el strâmba din nas la ea.

Apoi a desenat nişte balerine, colegele ei de la balet, şi am făcut plajă la calorifer, pe patul mare, cu ochelarii pe nas, claiepestegrămadă, ea peste mine, el peste mine, eu lângă ei, şi ne-am simţit unul pe altul, una pe alta, şi-am povestit cum o să mergem noi la mare şi la munte şi peste tot, peste tot, numai să vină primăvara aia odată.




Dacă veniţi şi mă întrebaţi: 
Madăr, ar iu hepi? ar iu? ar iu?

o să vă spun:
Daşidaşidaşida!

luni, 30 ianuarie 2012

Count your Blessings!

30 ianuarie

-20 de grade. Atâta Siberie pot suporta, mai mult nu. Aş trăi într-o vară eternă.


Ei au fost fraţi fraţi, adică i-a dat şi maşina ei portocalie şi, înainte de prânz, a fost ridicată în rang de THE BEST BIG SISTER.
A primt steaua albă, apoi am cântat amândouă prin casă: Steaua mea, mare cât inima mea, mare cât inima taaaa!




Mi-am dat seama că sunt fericită azi, aici, cu ei amândoi, pentru ei, despre ei, că ea îl învăţa să numere, uite-aşa, aici avem 10 bile colorate! şi el râdea lângă ea, şi eu zâmbeam lângă ei, numărând şi eu cu numărătoarea din lemn, numărându-mi binecuvântările pe care le am, de care ar trebui să mă bucur acum, şi aici, un carpe diem mereu şi mereu, fără să mă las deprimată de vreme, de vremuri.



Numără-ţi fericirile pe un abac din când în când!
Face bine. E ca o terapie.


duminică, 29 ianuarie 2012

Cartas para Eli

29 ianuarie

Pe deal la Măgura. Amiază cu ger. De plimbat cu sania doar un vârtecuş. Şi un deredeluş. 


Aseară, la televizor, fragmente dintr-un film început. Cartas para Jenny. Scrisori pentru Jenny, de la mama ei. 3 scrisori pentru 3 momente importante: ziua nunţii, ziua naşterii primului copil şi ziua în care suferi şi nu ştii ce să mai faci.
 Mi-a plăcut. 

Atât încât aş vrea să-i scriu scrisori fiicei mele. Pentru mai târziu. Scrisori din copilăria ei.

Oare ce i-aş scrie...




Bacău, 29 ianuarie

Duminică. Am mers pe câmp să ne dăm cu sania. Era atât de frig că pe Andrei nici nu l-am mai scos din maşină. Aveai bujori şi căciula pe ochi. Ai plâns că n-am mai făcut un om de zăpadă. Ţi-ai adus şi o lopăţică portocolie pentru asta. 

Erai somnoroasă. Am văzut un căţel care avea un singur ochi şi ne-a fost milă de el. Oare îţi aminteşti?

Dar în lift? Când ne măscăream amândouă în oglinda spartă? Şi ne-am strâmbat una pe alta până la etajul 8?

Nu mai ţii minte? Aşa a fost. Chiar aşa, draga mea!

Cu dragoste,
 mama

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

La Miami, please!

28 ianuarie

Azi ne-am gospodărit. Împreună. El a făcut unele şi eu altele, şi ei altele, şi-apoi mi-a zis pe la sfârşitul zilei: hai c-a mers bine azi, femeie! femeie rostit apăsat, biblic, vechitestamentar! ca partener de Viaţă, am făcut o echipă bună, nu? Şi mie îmi place când îmi spune aşa, mai ales când sunt supărată, indecisă, îmi spune: grăieşte, femeie, ce ai pe suflet? dulce, cu glumă în glas, şi imediat trece catârul din mine.

Ne-a prins prânzul pe la cumpărături, că nu mai aveam nicideunelenicidealtele, şi-am decis uite-aşa, în timp ce ei doi se moftureau pe bancheta din spate, şi afară era ger, am decis că am vrea o lejeritate şi o uşurătate a vieţii, să mâncăm salate, să luăm muuulte fructe şi legume, să-i lăsăm să se mofturească dacă aşa vor, să dăm CC Catch mai tare, să privim marea de nori de pe geam, să respirăm. 


Şi dacă nu i-am avea, după un timp o să ne fie dor de ei, i-am spus uitându-mă în spate fără mânie. Dacă am merge într-o vacanţă, n-am putea s-o trăim... 
Ei nu? Să mergem noi şi apoi mai vedem. 

Printre cele necesare, au ajuns în căruţ şi pijamale albastre pentru Eliza, şi-un odorant de cameră, RelaxingZen, pe care l-am pus la intrare, pe cuier. Acasă am stat cu rândul cu ei, încât după un timp, am decis să stau doar în hol, lângă cuier, acolo era cel mai bine din toată casa.

Ea a vorbit cu mine de toate, a zis că suntem cele mai bune prietene, aşa de bune încât paharul ei e prieten cu paharul meu.




Când au adormit, i-am privit, şi ne-am zis că vacanţa poate să mai aştepte un timp, acum suntem ocupaţi, şi ne-am dat seama că dacă reuşim să vorbim cu ei blând, delicat, parcă şi ei sunt mai buni, aşa ca plantele din experimentul cu muzica. Dacă plantele asculatu muzică rock, tare, ţipată, creşteau mai încet, se ofileau, iar dacă li se punea muzică clasică le creşteau frunzele mari, chiar ajungeau să se încolăcească în jurul difuzoarelor. 

Azi am fost părinţi difuzoare, pe andante şi pianissimo, şi totul a fost foarte bine pentru toţi. Chiar funcţionează!


Şi se pot lega şi prietenii pe viaţă.
Aşa ca între paharul mamă capuccino şi păhărelul fetiţă cu suc de portocale.

vineri, 27 ianuarie 2012

sun catching

27 ianuarie

Soare prin geamuri. 
La televizor ştiri despre oameni înzăpeziţi, un bebeluş de 7 luni, aproape cât Andrei, este salvat cu elicopterul. Elizei nu-i place frigul, nici mie. Aşteaptă o primăvară frumoasă, o să te duc la pădure, Andrei, da` să-ţi pui papucei în picioare!

Am făcut cercuri colorate de pus la geam.




La prânz, bălăceală, piele albă, micuţă, cu miros de biscuiţi şi lapte. Tchaikovsky For Tea Time. Relaxare. Eliza îi face masaj, iar el toarce ca motanul alb de pe geam. Îi iubesc, mă încarc de bunătatea lor, nu îndrăznesc să fiu altfel, să fiu rea şi posacă, aşa cum sunt oamenii mari, ei mă vor de-a lor, bună, caldă. Uneori reuşesc, ca azi, alteori port masca aia de mamă furioasă şi neînţelegătoare. 

Ea a trăncănit de toate, despre toate, iar el o soarbe din ochi mereu. Vezi, Andrei, acum lumina e mai frumoasă prin rotundurile ălea, îţi plac?


Aşa să-mi rămâi, draga mea, un rotund colorat şi vesel, să treacă lumina prin tine, să luminezi în jur numai culoare şi cald.



 Aşa cum ai fost azi!

Să nu te schimbi!

star food

morning picnic





joi, 26 ianuarie 2012

list before sleep

spirală-ntr-un picior

26 ianuarie

Zi frumoasă. Înăuntru. Afară e ger geros, de ne crapă săniuţa în balcon.
Dimineaţă ea a fost fotograf, ne-a pozat şi ne-a dat indicaţii mie şi animalelor: zâmbiţi, acum staţi cu capul aşa, apoi aşa, eşti o mamă drăgălaşă şi mititică, îmi place de tine!

De când nu mai merge la grădiniţă pe motiv că a bătut-o Cristi Ursanu, zis apăsat şi cu nume şi cu prenume, şi de când stă acasă, parcă e mai bună cu Andrei, cred că ceva o deranja acolo.

Lucian a zis că-l dă pe Ursanu ăla prin ineterpol că i-a lovit fetiţa, ea a zis că acolo stă numai cu degetele în urechi de gălăgie, şi că nu mai vrea deloc, deloc să se trezească dimineaţă, că nu e prea corect, aşa că rămâne acasă.
Pecetluit. 







Azi am fost toţi trei cuminţi, unde mai pui şi somn de prânz, asta după ce-am sărit într-un picior, eu cu aspiratorul, ea cu labirintul. Doar Andrei ne-a privit cam lung şi întrebător, ce-o fi cu noi, şi de ce, şi până când, şi cât ne ţine.

Aşa că... Dr. OZ!?? auzi? mă auzi???

Uneori mă uit seara la emisiunea ta, aseara aveai invitat un indian, vegetarian, cu naturiste, bio, şi-alte leacuri ginkobilobaaloevera, la, la, la, indian care ne punea să facem zilnic meditaţii cu mânile şi ochii nu ştiu cum, cu puterea gândului spre puterea inimii; dr. OZ, ia spune-i indianului că eu ajung la acelaşi rezultat şi fără meditaţii, îmi ajung ei doi, ei doi atunci când sunt cuminţi şi buni şi prieteni, aşa cum au fost azi.
 Zău că-mi ajung! Ating toate sferele înalte şi chacrele mi se înseninează pe loc!
Şi nu mai doresc nimic în plus.





mama la fotograf

Dimineaţă Eliza ne-a pus pe scăunel să ne facă poze. A fotografiat toate jucăriile ei, apoi pe mine. În micul ei studio care se cheamă Oameni din poze.
Andrei doarme, dar urmează şi el, a zis că-i face poze cu toţi ursuleţii.

miercuri, 25 ianuarie 2012

8 lei

25 ianuarie

Dimineaţă, televizorul aprins. Undeva prin Thailanda, pe un munte, un Buddha comercial. Buddha tonomat. Dacă bagi o monedă în corpul înţeleptului, acesta îţi selectează o maximă potrivită doar ţie, în funcţie de cum a căzut banul în maşinăria sfântă.

Azi am fost cu amândoi acasă că ea nu mai vrea deloc la grădiniţă. Am făcut de toate, chiar de toate, jucat, înşirat, râs, lovit Andrei, plâns, făcut mâncare, mâncat, strâns, baie lui, el adormit, ea nu şi nu, enervat, îmbrăcat ea, îmbrăcat el, îmbrăcat eu, dus balet şi dus la medicul de familie pentru vaccinul lui de 6 luni. Cu eterna şi fascinanta atenţie, o ciocolată, o cafea, cevadegenu`, că aşa au fost învăţate madamele, ca să nu facă injecţia chiar vorbind la telefon sau uitându-se pe geam, eu nu-i duc nimic, mi-am zis înciudată, să le ajungă asigurarea! ai curaj să nu cumperi o cutie de bomboane? gândeşte-te că asta o va simţi băiatul pe pielea lui, că el primeşte azi 2 injecţii! a râs el.

A fost o zi grea, lungă, cu ninsoare denusemaioprea, cu stat în casă, cu pregătit, strâns, şi cât ne-am învârtit  pe aici a fost iar ca la-nceput, adică împrăştiate şi amestecate, cu ei peste mine, el plângăcios de 2 dinţi de sus, ea nervoasă că n-o las să se ducă la Iaşi, la bunici să se dea cu sania...şi din alte câteva motive inventate.

Ha, na, să-mi zică şi mie marele Buddha, dacă-i bag o fisă, ce sfat îmi va da?

Aha, să iau poziţie de lotus în mijlocul lor, uşor timidă, cu privirea în jos şi zâmbet finuţ, reţinut? 
Mulţumesc, o să încerc, înţeleptule!

Ce poate fi mai rău de atât? În cele din urmă, dacă-şi vor vedea mama aşa, vor adormi într-un final, nu?

Azi ne-am jucat de-a prinţesele, am făcut un carnaval la palatul nostru de la apartamentul 5.
  Cum vrei să te cheme? îmi zice ea, Păiiii, Cenusăreasa, bâjbâi eu, Nuuu, nu se poate, că e luat!, Belle! Nici ăsta, e luat şi ăsta de prinţesa din Frumoasa şi Bestia. Atunci...şi caută repede pe net nume de prinţese, am găsit un generator de astfel de nume, de savurat, dulci, gen, Liuliuca, Sefora, Alişia, cam aşa ne-a chemat pe noi, pe la ora 11, cât Andrei dormea.

Cât a costat fericirea ei de azi? 
8 lei!
 O mască luată sâmbătă de la Slănic.


Şi fericirea lui Andrei?...Tot cam 8 lei. O ciocolată amăruie!



marți, 24 ianuarie 2012

memorie, să nu mă laşi!

24 ianuarie

 Şi noi cum eram? ce mai făceam?
Păi...crezi că eu mai ştiu cum aţi crescut voi 4!?

aşa îmi răspunde mereu mama când o întreb despre noi, despre mine mică, despre ea cu noi mici, despre timp, neavut de petrecut destul acasă, trebuia să fugă la fabrică şi noi să rămânem cu ceaiul pus de ea cu grijă, ceaiul rece până ne trezeam noi, în care înmuiam biscuiţii.


Despre grădiniţa mea nu-mi amintesc foarte multe, frânturi, mirosuri, mirosul fularului la gură iarna, săniuţa şi tata care trăgea înaintea noastră, era uriaş, dulapul, săculeţ, supa de găluşte, grişul, mirosul de ploaie şi melci când ne scotea afară, în şorţuleţe gri, mirosul de tufe cu flori albe, fratele meu la grupa mică, ce mic şi frumos şi cuminte e!

Vag, ca în ceaţă, cu 30 de ani în urmă, 30, ca un bolovan de timp prăvălit peste ani mititei, peste cântece, serbări, părinţi, patul care ieşea din perete, Moş Crăciun. Vag, dintr-un departe departe, oare au fost sau doar le inventează mintea ca un şiretlic?

Azi m-am dus eu după fată la grădiniţă. S-o iau. Aşa cum făcea mama, iar mie îmi plăcea s-o văd venind, o aşteptam. Oare Eliza simte la fel? Cât îşi va aminti din toate acestea? Drumul nostru cu ţopăială, cu ghetuţe vorbăreţe, cu ploi, frunze, castane de dat cu piciorul, zăpadă scârţ, scârţ, linia ferată, fabrici vechi, drumul fără trotuar, de mers aproape prin şanţ, să nu ne calce maşinile, mână de mână, şi ce-ai mai făcut azi la grădiniţă? ahaa, şi ţi-a plăcut? bravo, Eli! Oare îşi va aminti de păpuşa cu părul portocaliu, croşetată de mama repede, repede, până la 4, şi care-a venit s-o ia acasă?




Dar eu?
Eu?
Îmi voi aminti de ei mititei, aşa cum sunt azi? cum au fost azi, o zi oarecare, ea vorbindu-mi despre ce mănâncă fiecare animal, şi tremurând cu mâinile în buzunare, el mâncând supă la prânz şi făcând feţe haioase.
Îmi voi aminti? sau vor fi imagini neclare, ca de după un geam, ca un joc al memoriei?